miercuri, 18 octombrie 2017

Absolut ca amănunt

Vorbim la ceas de seară... Ești departe,
Şi-mi spui ce simţi, deşi e ce gândeşti,
Văd printre vorbe, uneori, pancarte,
Dar și neîmplinirea ce-o trăieşti.

Se simte că trăieşti în aşteptare,
Că vieţii, ce îţi ai, nu e de-ajuns,
Şi-n tine fierbe o dorinţă mare,
Oricât o vreau un amănunt ascuns.

Contrar cu toate ce le vrei ştiute,
Se vede că nu poţi mai mult să taci,
Ideile nu-mi sunt necunoscute,
Oricât nu vrei de fals să le dezbraci.

Mi te doreşti, prea plină de risipă,
În contul unui timp ce s-a trecut,
Şi ai tot vrut, măcar ca preţ de-o clipă
Să-ţi urci trăirea-n plusul absolut.

Teamă îţi de multa-ntârziere
Gândindu-te la mult altfelul pas,
La, iarăşi, afundarea în tăcere
Şi la ieşirea, lesne, din impas.

Vorbeşti discret, dar vorba ta trădează
Gândul ce-l ai, de-a vrea să fiu grăbit,
Să nu fii tu cea care motivează
Momentul întru totul potrivit.

Dar prin greşeli, ce vor să nu se vadă,
Totul e spus, real, argumentat,
Mă ştii că-s vânător, te laşi drept pradă,
Şi joci un joc perfect orientat.

Niciun comentariu: