De adevăr nu pot să mă desprind
Oricât îmi vrei impus un mod de viață,
Oricât mi-arăți că-n zori de zi e ceață,
Sau stelele ce cad în gol, pierind.
Eu știu că-n zori îmi am întâiul gând
Ce o întreagă zi îmi rostuiește
Drumul spre fapte simplu mi-l pornește
Idei contrare vieții alungând.
N-am adevăr cu formă și măsură
Mulată pe al clipei calapod,
Și nici nu-l vreau pentru a fi comod,
Sau doar că-l știu punându-mi pumnu-n gură.
Mi-ai vrea, de multe ori, ceva schimbat,
În formă sau în mod de acțiune,
Că-i ideal cam tot ce mi se spune,
Sau chiar să cred că totul s-a-ntâmplat.
N-am cum să caut iarăși o cărare
Ferindu-mă de-al zilei jar aprins,
Numindu-mă, de facto, neînvins,
Și că departe-ajung, că drumu-i mare.
M-ai vrea grăbit când nu mă mai grăbesc,
Însă ai vrea să fac mai multe-n grabă,
Chiar să și tac de unii mă întreabă
Ce știu, ce fac, ce cred, ori ce gândesc.
Nu pot, și nici n-am cum, să mă desprind
De ceea ce sunt eu, cuprins în mine,
Și, fără vrerea mea, îmi aparține,
Mereu la fel când sunt văzut trăind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu